Șoseaua de centură Timișoara-Sud a fost finalizată. Cum arată și câte benzi are șoseaua | VIDEO

Autor: Radu Țuțulan 06 sept. 2024 Știri auto

Șoseaua de centură Timișoara-Sud a fost finalizată și este gata de inaugurare. Construcția a început în 2020, dar contractul cu firma italiană a fost reziliat și preluat de o firmă din România. Cum arată acum șoseaua și câte benzi are.

Șoseaua de centură Timișoara-Sud a fost finalizată și este gata de inaugurare.

Drumul care ocolește unul dintre cele mai importante orașe ale României are aproape 30 de kilometri.

Șoseaua de centură Timișoara-Sud a fost finalizată

Finalizarea lucrărilor la șoseaua de centură Timișoara-Sud a fost anunțată chiar de ministrul Transporturilor.

Sorin Grindeanu a anunțat că noul drum va fi deschis traficului marți, pe 10 septembrie.

Săptămâna viitoare se va da drumul la circulație. Nu vreau festivități, tăieri de panglici, pur și simplu se va deschide traficul. Timișoara așteaptă acest obiectiv de vreo 15 ani. În 2008, când eram viceprimar, s-a realizat un studiu de fezabilitate, iar în 2010 a început proiectarea centurii. Proiectul a fost finalizat în 2011. Din 2011 până în 2017, când am întrebat într-o ședință de guvern ce se întâmplă cu centura Timișoarei, nu s-a întâmplat absolut nimic. În 2017 s-a lansat licitația, în 2018 a fost desemnat un câștigător care, din păcate, nu și-a făcut treaba, iar în 2022 am reziliat contractul. Într-un an de zile, jumătate din proiectul Timișoara-Sud a fost finalizat”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de g4media.ro.

Pre-inaugurarea organizată de echipa lui Grindeanu a inclus un grup de câțiva zecei de motocicliști din mai multe cluburi din Timișoara. Aceștia au făcut o tură demonstrativă pe noul drum.

Cum arată noua șosea de centură a Timișoarei

Șoseaua de centură Timișoara-Sud se întinde pe 26 de kilometri. Are 5 intersecții, 3 noduri rutiere, 3 poduri, 7 pasaje și două parcări.

Această șosea de centură are două benzi, câte una pentru fiecare sens de circulație.

Până la deschiderea traficului, muncitorii mai au de efectuat câteva lucrări minore la pasajul de pe Calea Șagului, precum și lucrări de marcaj.

Repet ce am spus și la inaugurarea aeroportului: după foarte mult timp, oamenii politici nu vin doar cu schițe și proiecte, ci cu realizări concrete. Este, poate, cel mai important proiect de infrastructură pe care îl așteptăm de 15-20 de ani – centura de ocolire Sud a Timișoarei. Și nu ne oprim aici, avem și alte proiecte de infrastructură pe care le vom anunța în perioada următoare”, a declarat Alfred Simonis, care va prelua funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș în această toamnă, conform sursei citate.

Șoseaua de centură Timișoara-Sud, un proiect aproape ratat

Construcția șoselei de centură Timișoara-Sud a început în martie 2020. Lucrările ar fi trebuit să se finalizeze în 2022.

Dar, italienii de la Tirrena Scavi, care câștigaseră licitația, nu s-au mobilizat. După mai multe avertismente, contractul a fost reziliat în decembrie 2022, când stadiul lucrărilor era de aproape 60%.

Compania Spedition UMB, condusă de Dorinel Umbrărescu, a preluat șantierul la mijlocul lui septembrie 2023. Termenul limită pentru finalizarea lucrării este de 12 luni, pentru a nu pierde finanțarea europeană, în valoare de circa 80 de milioane de euro.

Sunt bucuros că după rezilierea contractului, lucrarea a fost preluată de o companie care, într-un an, a realizat cât alții în 15 ani, dacă adunăm tot timpul pierdut. Să fim corecți, merită să fie felicitați. Cei de la UMB au făcut o treabă extraordinară”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Ministrul a oferit și detalii despre stadiul proiectului centurii Timișoara-Vest, care va închide cercul în jurul orașului.

Săptămâna viitoare, pe 12 septembrie, este termenul pentru soluționarea Variantei de Ocolire Timișoara-Vest. Sper ca până la finalul mandatului meu la Ministerul Transporturilor să pot semna contractul, astfel încât să se intre în faza de execuție”, a mai spus Grindeanu.

VIDEO

Sursa: Stefan Both / YouTube


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Stefan Both / YouTube


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide